sâmbătă, 14 martie 2015

Theo Anghel - Interviu

 Iti multumesc mult pentru interviul acordat!

Sper sa va incante la fel de mult ca pe mine :D


1. Descrie-te in câteva cuvinte.

Mă iei tare încă de la început! Am mai fost rugată să fac asta și am descoperit că nu mă pricep deloc la a mă descrie. J Nu prea îmi place, mi-e teamă că monștrii ăia doi, infatuarea și penibilul vor face vraiște orice tentativă, cinstită de altfel, de a mă autoportretiza. Îmi place să cred că sunt un om normal, deși sunt mulți dintre cititorii mei care ar jura că nu sunt. Glumesc mult și la rândul meu, apreciez compania oamenilor cu simțul umorului.

Sunt deschisă și open-minded în legătură cu multe lucruri, aproape în aceeași măsură în care sunt rigidă și conservatoare în legătură cu altele. Poftim de înțelege ceva! 


2. Ce povesti iti plăceau când erai mică?

Primii ani de viață mi i-am petrecut la bunici, la țară. Serile, adulții se adunau în jurul focurilor, iar eu mă strecuram nevăzută printre ei și le ascultam poveștile despre iele, fete – năluci care veneau în miezul nopții și îți strigau numele cu atât de multă dulceață încât, chiar dacă știai că vei rămâne mut pe vecie, nu puteai să nu le răspunzi. Sau povești despre cei morți ce deveneau strigoi și veneau să-și bântuie rudele rămase în viață. Nu e greu de imaginat cât de impresionată eram de astfel de istorii. Încă de pe atunci a rămas în mine convingerea că sub nasul nostru există lucruri pe care nu le putem cuprinde pe de-a-ntregul, că ne lipsește o genă magică, cea care ne-ar permite să vedem dincolo de lumea noastră.

3. Care a fost prima carte citita?

Prima carte care m-a fascinat a fost un exemplar gigant, cu ilustrație luxuriantă și se numea Călătoriile lui Gulliver. Am tocit paginile alea de cât le-am sucit și răsucit. Aveam senzația, pe atunci, că niciodată nu se va scrie ceva care să întreacă această poveste. Desigur, mă înșelam, dar pe atunci nu știam asta.

4. Care a fost momentul in care te-ai îndrăgostit de literatura?

Cred că m-am născut îndrăgostită de literatură, pentru că nu-mi amintesc acel moment de început. Trebuie să fi fost în mine dintotdeauna. Când am început a buchisi și am descoperit cât de mult te poți cufunda într-o poveste - într-atât de mult încât poți dispărea cu totul din dimensiunea ta și să te întrupezi în alta, inventată și pusă ție la dispoziție de un scriitor cu har - mai că nu-mi doream să fac altceva. Între o seară de distracție cu prietenii și o călătorie într-o altă viață, alegeam mai mereu a doua variantă.

5. De unde te inspiri?

Mă mir și eu de sursele mele de inspirație! Aud o melodie, citesc o frază, îmi amintesc ceva ce a spus nu știu cine… Cred că puține sunt lucrurile care să nu mă inspire. Sunt destul de norocoasă, imaginație am avut dintotdeauna, ba chiar mai multă decât i-ar fi plăcut mamei mele, pentru că nu se manifesta doar pe latura aceasta imaterială, ci trecea la atacuri atroce asupra casei, mobilierului, hainelor mamei, etc. Posibilitățile de exprimare ale inspirației mele erau nelimitate. Din fericire, am canalizat-o spre scris.

6. Poti sa scrii in oricând, sau doar in anuminte momente?

Multă vreme am scris doar pentru mine și numai gândul de a îndrăzni să ofer cuiva spre lectură vreun rând mi se părea o blasfemie pentru care aș fi meritat să fiu afurisită zece vieți de acum încolo. Așa că scriam cum îmi venea și când îmi venea.

Când am început să întrevăd că aș putea să scriu ceva pentru care oamenii și-ar smulge o shaorma de la gură și ar da banii ăia pe cartea mea mi-am imaginat, zău că nu știu de ce, că scrisul se desfășoară mai bine dacă are reguli. Scriam doar dimineața. Și doar într-un anume loc din casă cu o anumită vedere spre grădină. N-a durat mult treaba asta. Muza e capricioasă și te vizitează când are ea chef, nu când îi faci tu program. Am început să scriu în camera de zi, în dormitor, stând pe scaun, în genunchi, la mese de înălțimi normale, la cele scunde ca ale japonezilor sau direct pe podea. Cred că n-am scris încă în bucătărie și în baie, dar nu e timpul pierdut. Scriu dimineața, la prânz sau seara, oricând îmi vine inspirația.


7. Care este ritualul tau înainte de a scrie?

Of! Cred că te așteptai la ceva pe cinste, dar treaba e că n-am niciunul. Uite că acum mi-e rușine! Trebuie să fac rost de un ritual, neapărat. Promit ca la următorul interviu să-ți prezint unul cumsecade.

8. Ce faci in momentele in care nu iti gasesti inspiratia?

Dacă te referi la acele activități care direct sau indirect contribuie la renașterea avântului creator, atunci citesc. Citesc mult. Sau mă uit la filme. Iar dacă te referi la hobbyurile mele în general, păi, e o listă lungă – lungă. Sunt mamă, nevastă, bucătăreasă, grădinăreasă, minitehnicus, mecanic auto (aici mă dau mare! îmi schimb becurile de la mașină doar) și lista ar mai putea continua, dar ar plictisi al naibii de tare.

9. Cum ti-a venit ideea pentru "Am murit, din fericire: Întoarcerea" ?

Scriam la primul meu roman de dimensiuni care să-l califice pentru această titulatură, Rochia Aurie, o poveste de dragoste postată în întregime, pe capitole, pe internet. A avut un succes care m-a zăpăcit, a fost citită de 24 de mii de oameni pe Wattpad. Dacă acest prim roman n-ar fi fost atât de bine primit, n-aș fi avut în veci curaj să încep lucrul la Am murit, din fericire. Totul se leagă. Pe când scriam ultimele capitole ale acestei povești au început să-mi bâzâie prin cap niște idei fantastice despre o tipă întoarsă din morți. Le-am îndepărtat așa cum ai face-o cu niște muște enervante, doar că ele reveneau. Până la finalul romanului de care am spus, eram atât de sâcâită de ideea noii cărți că m-am apucat de scris primele rânduri cu un fel de furie. Mi-am zis că nu sunt în stare să concep un fantasy și că aveam să mi-o dovedesc; doar scrisesem o poveste de dragoste mai înainte și, să nu uit, înainte asta a mai fost o proză scurtă, tot romance. Mi-am zis că sunt autoare de romance și gata. Aveam să-mi dovedesc mie însămi, dar și personajelor care mi se îngrămădeau în minte ( te rog să nu suni la balamuc!) că nu sunt eu omul potrivit pentru a le pune carne pe oase. Dar surpriză, cum am așternut primele momente ale existenței Orianei, cum m-a prins în laț.

10. Cat de mult te asemeni cu Oriana? Dar cu Ama si Abel?


Nu știu cât de mult semăn cu un personaj sau altul. Mi-ar fi plăcut să am curajul Orianei, tupeul lui Abel și bunul simț al Amei. Și încă nu m-am prins dacă aceste personaje sunt inventate de mine sau există undeva de unde îmi șoptesc povestea lor.

11. Ai vreun personaj preferat? Daca da, care?

Deși te aștepți să spun Oriana sau măcar unul dintre personajele pozitive, te voi dezamăgi. Toate îmi sunt dragi. Chiar și Malorum. Gândește-te doar ce săracă ar fi fost povestirea fără el. Fiecare răspunde de alt compartiment din mine. Mi le asum pe toate.

12. La ce te-ai asteptat dupa publicarea cărții?

Bună întrebare! Nu cred că am văzut mai departe de momentul lansării. Pot să-ți spun la ce nu m-am așteptat. Nu m-am așteptat să miște atât de mult în unii dintre cititori. Am primit niște mesaje atât de emoționante că m-am blocat, neștiind cum să reacționez la așa ceva.

13. De ce ai ales Herg Benet?

Îi cunoșteam pe „capii răutăților” de la Herg Benet. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ei la diferite evenimente literare. De ce i-am ales? Pentru că observându-i, am găsit la ei suma optimă dintre entuziasm, profesionalism și onestitate. Și chiar de-ar fi fost vorba doar de aceasta din urmă tot ar fi fost suficient, întrucât nu prețuiesc nimic mai mult la oamenii cu care interacționez.

14. Cum te-ai simtit când ti-ai văzut cartea pe rafturile librariilor?


Sentimentul a fost foarte ciudat. Era numele meu pe coperta aia, cu toate astea n-aveam nimic în comun cu el, parcă mă dedublasem. N-ar trebui să te mire că mai toți prozatorii suferă de personalitate multiplă. Dacă n-ar fi așa, n-ar scrie unul, un rând.

Acum m-am obișnuit atât de mult, că ai zice că sunt pe rafturile librăriilor încă din pamperși.

15. Ne poti oferi câteva informatii despre ce are sa urmeze in volumul doi?

N-o să devoalez prea multe mai ales că atunci când vine vorba de sinteză sunt un antitalent dovedit. Uită-te și tu de câte volume am nevoie să spun povestea Orianei! Marc și Oriana vor ajunge să se cunoască mai bine; ea își va plăti (sau va încerca) una dintre datoriile de onoare rămase restante din volumul 1, va executa alte salvări la porunca de Dincolo, va primi rolul de baby-sitter al unui recuperator neevoluat, cum ar spune americanii, a real pain in the ass…

16. În afara de seria "Am murit, din fericire " ne mai pregatesti ceva? La ce am putea sa ne asteptam?

Când voi termina seria Am murit, din fericire îmi doresc să mă achit de datoria de onoare față de cititorii Rochiei Aurii, care încă mă întreabă de apariția ei pe hârtie. Și pentru că am mai acumulat ceva experiență, doresc s-o rescriu, s-o aduc într-o formă mai bună. Chiar dacă este un romance are porția ei de aventuri, răpiri, intrigi – nu se putea altfel.

17. Un sfat pentru blog?

Nu cred că blogul are nevoie de sfaturi. Se vede de la o poștă pasiunea genuină pentru literatură. Asta nu are cum să scape atenției celor care vă urmăresc, deci nu mi-a scăpat nici mie. Jos pălăria în fața voastră!

Oricum, dacă voi simți nevoia unui update la sfaturi, chiar în afara acestui interviu, o voi face.


18. Un mesaj pentru fani.

Le mulțumesc celor care au citit cartea și mi-au trimis mesaje. Scrisori lungi sau o singură propoziție. Fiecare dintre ele a reprezentat un „boost” pentru care n-am a simți decât recunoștință. Indiferent cum mi-aș fi imaginat că va fi interacțiunea cu cititorii, ea mi-a depășit așteptările. Așa că le mulțumesc tuturor pentru suport. Sper să le placă ce voi scrie și de acum încolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu