miercuri, 11 martie 2015

Quasar - Ana Mănescu, Recenzie

Prezentare:

„Ana Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.
Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare.”
(Cristina Nemerovschi)

 Parerea mea:
Doamne, Ana, cartile tale sunt medicament pentru sufletul meu!

Am terminat cartea in doua ore, insa nici acum nu mi-am revenit pe deplin. Chiar as vrea sa scriu o recenzie mai detaliata a acestei carti insa am atatea de spus incat habar nu am cu ce sa incep. Tot ce a afirmat Cristina N. pe spatele cartii (sau mai sus in prezentare) este adevarat. Ana Manescu are un fel aparte de a scrie, te captiveaza inca de la primele cuvinte. Odata inceputa cartea, nu o poti pune jos pana nu ai terminat-o.
 

Este o carte superba, despre viata, si cele doua subiecte care obsedeaza lumea(sau cel putin o parte din ea), iubirea si moartea. Toate acestea impletindu-se perfect in mai multe povesti cuprinse intre cele doua coperti ale cartii. Citind, iti dai seama ca viata fara iubire este insuportabila, iar faptul ca vei muri este inevitabil.

"Daca alegi sa traiesti, atunci alegi si sa mori"  (Jostein Gaarder, Fata cu portocale)

Unul dintre capitolele mele preferate este al III-lea, anume "Umbra Contesei", mai mult pentru spusele bunicului Sashei: " E datoria fiecaruia sa salveze o viata. Asa ai sa mori, salvand pe cineva, ai priceput? Altfel nu are niciun rost, ii spuse bunicul inainte sa plece din camera."

Odata ce incepi sa citesti cartea devi dependent. Cel putin, pentru mine, cartile Anei sunt ca si opiul. As putea reciti acesta carte la nesfarsit si tot nu mi-ar fi de ajuns.

Cartea, in sine este un quasar, lumineaza pana si cele mai intunecate coltisoare ale sufeltului si iti transmite o sumedenie de sentimente pe parcursul lecturarii.

Imi pare extrem de rau ca e o recenzia atat de scurta, nu inteleg cum pot scrie atat de putine despre o carte pe care o iubesc, insa ma credeti sau nu, chiar nu-mi gasesc cuvintele pentru a ma exprima. Singurul lucru care va ramane de facut pentru a intelege prin ce trec eu, este sa cititi cartea.

Editura: Herg Benet
Nota:5/5
Lali *


3 comentarii:

  1. Oau, acum îmi doresc și mai mult cartea asta. Îmi place mult coperta și descrierea.

    RăspundețiȘtergere
  2. suprarealism prozaic, cu valente romanesti. A se vedea si Boris Vian pentru o minima comparatie in materie de stil si forma a scriiturii care e valoroasa in ambele cazuri.

    RăspundețiȘtergere