duminică, 22 martie 2015

Cristina Nemerovschi - Interviu

 Iti multumesc ca ai acceptat sa ne raspunzi la intrebari!

Enjoy :*



1. Descrie-te în câteva cuvinte.

Sinceră, sociabilă, temperamentală, știu să ascult, nu-mi place să judec până nu cunosc un anumit subiect sau persoană; prejudecățile și regulile sociale fără sens mă obosesc și mă plictisesc – nu-mi place să fiu nevoită să par altfel de cum sunt. Încerc, pe cât pot, să trăiesc fiecare zi făcând numai ceea ce îmi place. Și pentru că orice descriere din asta personală ajunge inevitabil să pice ușor în frivol, o să spun și că am doar puțin peste un metru și jumătate înălțime, ochii negri și părul lung.
Ceva și mai pe scurt: mă găsiți în toate personajele din cărțile mele.


2. Autorul si cartea preferata? 

E o întrebare grea, pentru că preferințele literare mi se schimbă constant – cred că e firesc, pe undeva, în funcție de ceea ce trăiești simți nevoia să rezonezi mereu cu altceva, să cauți cartea care te oglindește cel mai bine în punctul în care ai ajuns. Îmi place să descopăr autori de care să mă îndrăgostesc, este o bucurie care nu se compară cu nimic, poate doar cu ceea ce simți când descoperi o formație de care nu aveai habar și ți se pare genială, sau un film. Cumva, am avut noroc că nu m-am fixat definitiv pe o anumită carte, fiindcă inevitabil atunci aș fi considerat-o modelul meu și aș fi încercat să scriu și eu ca acel autor, ceea ce ar fi fost până la urmă destul de trist; cred sincer că orice om care se apucă de scris trebuie să-și pună sufletul lui pe foaie, nu pe al altcuiva.
Mi-au plăcut mult trei cărți citite recent, două romane și un volum de povestiri. Marina, de Carlos Ruiz Zafon, Când Dumnezeu era iepure, de Sarah Winman, și Salcia oarbă, fata adormită, de Haruki Murakami.


3. Ce te-a determinat sa scrii intr-un stil atât de "libertin"?

Culmea e că mie, când am început să scriu prima carte, nu mi-a trecut niciun moment prin cap că stilul meu ar putea să fie prea îndrăzneț și nonconformist pentru România. Adică, să fim serioși, trecuse atâta vreme de la debutul lui Henry Miller, care avea și el un limbaj asemănător, între timp apăruseră o grămadă de alți scriitori cu subiecte nu tocmai ușor de digerat, așa încât nici nu mi-am pus problema că oamenii ar putea fi șocați de așa ceva! Încă mă mai nedumirește pe mine “șocul” ăsta ar unora, îmi lasă senzația că acești oameni au stat în ultimele sute de ani închiși într-o cușcă și nicio schimbare a societății n-a răzbit până la ei...
Așa că eu n-am avut deloc senzația că scriu libertin, am scris pur și simplu așa cum am simțit. Ce-i drept, eu am fost dintotdeauna o persoană care nu s-a ascuns după vorbe pompoase, după forme fără fond – în general, eu trăiesc cam la fel cum scriu. Când vreau să comunic ceva, încerc s-o fac cu expresivitate și umor, atât. Am avut noroc să mă apuc de scris prima carte într-o perioadă în care descopeream că literatura poate fi și altfel, mai sinceră, mai directă, mai fără artificii, onestă și intensă. Am scris așa cum mi-ar fi plăcut mie să fie o carte pe care s-o citesc cu drag și interes maxim.


4. Din ce te inspiri pentru romanele tale?

Mă inspir din absolut orice, din tot ce văd în jur, din senzațiile pe care le am experimentând tot ce îmi apare în viață; din muzică, filme, cărți, oameni. Mă inspiră un anumit ideal uman care nu prea mai există în realitate – acei oameni disperați să trăiască, să creeze, să simtă – și cred că așa iau naștere personajele mele.
Cred foarte mult în ideea că viața trebuie să preceadă scrisul. Cred că mai întâi trebuie să trăiești, să aduni, să te formezi, să înțelegi cine ești, și apoi scrisul va veni de la sine. Astfel că, firește, mă inspiră tot ce am trăit până acum și tot ce aș fi putut trăi.





5. Ai un anumit ritual înainte de a începe sa scrii?

Nu, chiar n-am deloc ritualuri, și mă bucur că nu sunt genul ăla de scriitor pretențios, care își aranjează obiectele de pe birou de o sută de ori înainte de a se apuca de scris. Sau care nu poate lega cuvinte până ce nu bea o cafea cu o două lingurițe și trei sferturi de zahăr și 18 ml de lapte . Eu pot scrie oriunde, oricum, singura condiție este să îmi placă în acel moment povestea pe care o am de spus.
La primul roman încă mai fumam, scriam cu țigara aprinsă, era fain, dar s-a dus. De pe la a patra – a cincea carte, nici nu prea mai beau alcool în timp ce scriu. De la a doua carte, scriu fără probleme și cu oameni în preajmă. Chiar și când vecinii ascultă manele pot scrie netulburată; cred că și dacă ar fi război în jurul meu, mi-aș vedea de spus povestea, dacă povestea e cu adevărat a mea, cea pe care eu o am de spus, pe care nimeni altcineva n-ar putea-o spune la fel de bine.


6. Te-ai asteptat la un succes atât de mare?

Categoric nu! Când am debutat eu, se spunea că tinerii sub 25-30 de ani nu mai citesc aproape deloc, și o vreme cred că într-adevăr așa a fost, se citea puțin. De câțiva ani lucrurile par să se îndrepte, deși, procentual, încă se citește destul de puțin în România. Și în continuare se preferă literatura străină, cea foarte promovată, ecranizată, în care s-au băgat mulți bani, și nu neapărat pentru că ar avea o valoare uriașă, ci doar pentru că a fost considerată pe val, cu lipici potențial la public. Așa, dacă privești partea plină a paharului, noi, o mână de autori români, am mișcat puțin lucrurile, s-a vorbit și se vorbește despre o revoluție culturală pe care o facem noi, dar dacă îți arunci un ochi la partea goală a paharului îți dai seama că se poate mult, mult mai bine. Mai avem mult public de cucerit.
Dar, desigur, mă bucură tare de tot că am atât de mulți cititori, că nu trece o zi fără să primesc câteva fotografii cu cărțile mele, că oamenii îmi spun cât de mult le-am schimbat viața, că mă opresc pe stradă să facă o poză cu mine. Acum, cu Păpușile, au început să mă citească și părinții, e foarte frumos ce se întâmplă. Evident că bucuria cititorilor de a fi descoperit o carte bună e satisfacția mea cea mai mare.


7. Cum reactionezi la critica referitoare la vulgaritatea din carti?

Cred că va mai trece mult timp până când românii vor avea maturitatea de a înțelege că o scenă de sex sau o înjurătură în gura unui personaj nu sunt vulgarități, ci momente firești din viață. Așa cum ele i se întâmplă oricui (sau aproape oricui) în lumea reală, tot atât de logic și normal este ca ele să se regăsească și în cărți, pentru că, în definitiv, cărțile sunt despre viață, ele oglindesc lumea, și mai ales societatea dintr-un anumit moment. Mulți dintre cei care arătă ridicol cu degetul și gem cuprinși de panică “Vulgaritate! Rușine! Pornografie!” au o teorie total greșită despre artă, care se bazează de fapt pe lipsa lor de cultură – ei cred că arta vine peste noi așa, din cer, ca ninsoarea, că ea nu are nimic în comun cu viața care se întâmplă în jurul lor. Răspunsul meu e simplu: dacă ceva poate fi imaginat de mintea umană, înseamnă că el se poate și întâmpla. Dacă se poate întâmpla, desigur că poate ajunge și într-o carte.
Și alte minți lucide au mai spus-o de-a lungul timpului: nu există cărți vulgare, există doar literatură bună și literatură proastă. Vulgaritatea vine din lipsa de talent, din banalitate. Pot exista, la polul opus, cărți de o moralitate impecabilă, darcare să fie groaznic scrise, și atunci ele nu fac nici cât o ceapă degerată.
Prin urmare, când cineva sare cu “critica” referitoare la vulgaritate, îi recomand să mai pună și el/ea mâna pe o carte, să se înscrie la niște cursuri de istoria culturii. Asta dacă sunt în toane bune. Dacă nu, sarcasm și degetul mijlociu, cât încape.


8. Consideri ca autorii romani sunt subapreciati?
Sunt subapreciați, într-adevăr, dar ceva se întâmplă în sensul ăsta – de vreo doi ani, văd că autorii români tineri și foarte tineri câștigă tot mai mult public, trezesc un entuziasm binemeritat, iarasta e grozav. Mai există încă unii cititori cu prejudecăți, care pornesc de la ideea că o carte scrisă de un român nu are cum să fie la fel de captivantă cum este cea a unui autor străin, dar numărul acestor cititori parcă e ceva mai mic. Depinde și de noi să convingem, prin cărțile noastre, și să nu dezamăgim. Publicul nu a pornit cu această prejudecată chiar degeaba; au existat multe cărți scrise de autori români teribil de plictisitoare și fără rost, iar cititorii efectiv s-au „fript” cu aceste încercări literare ratate. Editurile au publicat în ultimii 15-20 de ani și o grămadă de cărți neinteresante, pe diferite criterii, altele decât cele valorice, iar lucrul ăsta a dăunat foarte mult. Noi, cei care venim acum, sunt obligați să pornim nu de la zero, ci mai de jos, în încercarea de a șterge cititorului impresia proastă lăsată de alții.
Însă, dacă publicul e pe cale să fie îmblânzit și scuturat de prejudecăți, scriitorul român are de luptat și cu alte obstacole. De pildă, el nu poate trăi din scris. Oricât de bine ar vinde și cât de căutate ar fi cărțile lui, să se întrețină din scris deocamdată e o utopie. Îi este nu dificil, ci aproape imposibil să spargă bariera și să își scoată scrisul în lume – de ani buni, traducerile se fac numai pe pile, pe relații, în tiraje ridicole; practic, chiar dacă primește ajutor din partea unor instituții înființate pentru așa ceva, autorul român se va trezi că a fost publicat într-o traducere proastă, în câteva sute de exemplare care stau prin depozite. Mai nou, instituția care ar trebui să-l ajute – Uniunea Scriitorilor din România – și-a pus în gând și să-l jecmănească, prin această invenție stupidă, timbrul literar.
Așa că, și în situația în care scriitorul român ar fi apreciat la adevărata valoare, viața lui nu ar fi una prea ușoară sau de invidiat.


9. Un motto dupa care te ghidezi in viata?


Cred în motto-ul lui M. din Rezervația unicornilor, “nu poți trăi cu adevărat decât fiind tu însuți până la capăt”. Și tot în Rezervația unicornilor mai are M. un îndemn, pe care și-l adresează de fapt lui însuși, “trăiește, arde, trăiește”. Astea ar fi motto-urile lui, și în același timp și ale mele, ceea ce nu e chiar o surpriză, din moment ce mi l-am imaginat încă de când a luat naștere ca pe un alter ego masculin al meu.
Un alt motto pe care nu mi-l repet, dar pe care încerc clipă de clipă să-l pun în practică, este cel de care vorbeam la începutul interviului: să fac pe cât posibil numai ce îmi place, ce îmi provoacă emoție și pasiune.


10. Ce ne pregatesti in continuare?

Mai pregătesc deocamdată o serie de evenimente cu Păpușile – lansări, lecturi prin țară – pentru că vreau să-mi întâlnesc, dacă ar fi posibil, toți cititorii, chiar și pe cei mai retrași, care până acum nu au ajuns la evenimente. În paralel cu lansările, scriu la cel de-al treilea volum din trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania – tocmai am dezvăluit zilele trecute că eu sunt și Anna Vary :D. Volumul ăsta sper să apară până la finalul lui martie. Vara mi-o voi petrece scriind continuarea la nymphette_dark99, care se va intitula Vicky, nu Victoria. Mai am și o grămadă de alte cărți în cap, dar deocamdată cred că stau bine acolo, le mai las o vreme.

11. Un mesaj pentru fani.

Le mulțumesc că există, că sunt mișto și rebeli, și schimbă încet și ireversibil lumea . Pe toți fanii mei pe care i-am cunoscut până acum am senzația că parcă i-aș cunoaște de o viață, mă regăsesc în ei tot așa cum ei se regăsesc în cărțile mele.

Glumeam la un moment dat cu Alexandru Voicescu, soțul și editorul meu, el spunea că a observat că fanii fiecărui scriitor seamănă cu scriitorul respectiv, de la aspectele concrete (felul în care se îmbracă sau cum interacționează cu necunoscuții pe stradă) la cele mai profunde (care e filosofia lor de viață). Și, când la lansările mele vin găști numeroase și rebele de adolescenți, e un semn clar că nu m-am schimbat prea mult în ultimii 10-15 ani .


12. Un sfat pentru tinerii autori?

Să trăiască intens și să citească mult. Să aibă încredere în vocea lor proprie, atunci când se apucă de scris, să încerce să se rupă cât mai mult de orice fel de modele, să fie naturali și dezinhibați. Să fie convinși că au ceva cu totul nou de adus în arta de azi. Doar lucrurile astea contează – restul este tehnică, și ea se învață cu timpul.

13. O părere sincera despre pagina?

Părerea mea sută la sută sinceră, fără nicio încercare de-a te flata, este că faci o treabă pur și simplu extraordinară. Când un cititor intră pentru prima dată pe pagina ta, vede o grămadă de informații atractive despre scriitorii români tineri, actuali, și totul prezentat într-o manieră personală – tu chiar ai răbdarea și entuziasmul de a lua interviuri tuturor, ceea ce se găsește pe pagina ta este interesant și original, nu așa cum văd pe multe bloguri, doar o copertă, un sinopsis și câteva comentarii despre o carte. E grozav, din punctul meu de vedere, că îi încurajezi astfel pe cei de vârsta ta să încerce și literatura română de azi. Nu-ți pot dori decât să continui în felul ăsta ceea ce deja faci foarte bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu